Regretata actriță Rona Hartner a avut o carieră fabuloasă, jucând în numeroase filme apreciate de public. Printre producțiile cinematografice în care a ajucat Rona, se numără și ”Sexi Harem Ada Kaleh”, o pelicula realizată de Mircea Mureșan cu peste 20 de ani în urmă.
În film, Rona Hartner a avut parte de o scenă romantică cu Ștefan Bănică jr.
”Ștefan Bănică e un profesionist, lucru pe care îl cunoaște multă lume. În pelicula respectivă, una care face parte din preferatele mele de altfel, m-aș fi așteptat la altceva, poate! Practic, am avut o singură scenă mai fierbinte, dacă-i pot spune așa.
Un simplu sărut. Regizorul a venit la noi, așa cum se obișnuiește, și ne-a spus că trebuie să ne pupăm. Prin surprindere. A fost ceva de genul unui quick, cum spun englezii unui sărut rapid. O chestie absolut normală, fără nicio atracție specială. Pe atunci, Ștefan Bănică nu mai era căsătorit cu Mihaela Rădulescu, dacă nu mă înșel, și cred că multe fete suspinau după el, dar mai mult decât acel sărut nu a existat nimic. Nicio atingere, nimic!”, declarat Rona Hartner, cu ceva timp în urmă.
„În filmul acela m-am distrat copios. Nu cred că a fost zi de filmare în care să nu râdem din pricina glumelor lui Jean Constantin. Rolul meu, dar și pe cel al Ștefan, lăsa să se întrevadă doi tineri și ușori șmecheri, dar și pe jumătate prostuți. O combinație care cred că a avut mare succes, de altfel”, mai spunea Rona Hartner.
Celebra artistă s-a stins din viață joi, 23 noiembrie, la numai 50 ani, din cauza unei boli cumplite pe care a sperat până în ultima clipă că o va învinge.